Despre trainer

Teatrul, muzica, televiziunea... Trei coordonate care au ghidat viata profesionala a Crinei Matei, una dintre actritele etalon ale Romaniei.

Inainte sa ia contact cu teatrul, Crina Matei a vrut sa devina pedagog, de aceea a urmat cursurile Liceului Pedagogic din Bucuresti.

Dupa ce a predat patru ani ca invatatoare, intr-o scoala cu renume din Bucuresti, Crina Matei a fost perseverenta cu visul ce l-a avut de copil: admiterea la Facultatea de Teatru, Sectia Actorie.

Asemenea marilor actori, Crina Matei a intrat la teatru abia din a patra incercare, insa talentul i-a fost confirmat de nominalizarea la Gala Premiilor UNITER, primita odata cu debutul in teatru. In 1997, actrita termina Academia de Teatru si Film, la clasa profesorului Alexandru Repan. In acelasi an este nominalizata la Premiile UNITER, pentru rolul POLLY din "Opera de trei parale", in regia lui Beatrice Oancea.

In aceeasi perioada, Crina Matei a luat contact cu televiziunea. Totul a inceput cu Tele 7ABC, unde a prezentat emisiunea "Ora 1 a venit", pentru ca mai apoi sa urmeze super productii ca "Cei mai frumosi ani"- Antena 1, "Sa gatim romaneste", la Euforia TV sau "Petrecere cu lautari", la Kanal D.

Vedeta nu a stat departe nici de roluri in filme, seriale TV, sitcom-uri, publicul putand-o urmari in productii precum "Sambata seara razi la Pro TV" sau "Chestiunea zilei".

Lista peliculelor care au avut-o in prim plan pe artista este lunga. Putem aminti aici, "Vampires Journals", "Alba Neagra", "Lucruri nemarturisite", "Un an exploziv", “La bloc”, "La Urgenta", cel din urma fiind o productie cu mare succes atat la public, cat si la critica de specialitate.

Muzica, un capitol drag artistei, o aduce alaturi de mari artisti, dar si pe scena Teatrului National de Opereta, in proiecte de anvergura, care se concretizeaza prin turnee nationale si internationale. Tot pasiunea pentru muzica a adus-o pe artista in postura de a prezenta doua festivaluri cu traditie in Romania, “Mamaia”, "Mamaia copiilor" si Festivalul Callatis.

Actrita Crina Matei a detinut o Scoala de Arta pentru copii prescolari si scolari, dar si pentru adolescenti. Fostii sai elevi s-au indragostit iremediabil de artele scenice, unii devenind chiar artisti, altii recunoscand ca perioada cursurilor in cadrul Scolii de Arta, i-a ajutat in relationarea cu cei din jur. Asta pentru ca si-au creat deprinderi foarte bune de comunicare, cunoastere de sine si evaluare personala.